Nu vreau nimic pentru ca nu pot sa primesc nimic. Un inceput subjugat de sfarsitul altor inceputuri.
Ce fac? Ce scriu acum?
Refulez si iar refulez. Ma pacalesc ca ceea ce scriu este pentru mine.
M-am ghemuit intr-un colt, mi-am cuprins in brate genunchii, trebuia cumva sa le opresc tremuratul.  Privesc in gol si remarc cu stupoare ca mi-am incalcat toate regulile. Le-am faramitat si le-am zdrobit cu fiecare pas. Las viata sa curga, inainte, inapoi, circular, la stanga, la dreapta, imi e total indiferent. Ma lasa rece directia pe care o apuca.
Pana la urma e un act de nepasare si de ignoranta din partea mea. Ignor toate semnalele care vin catre mine si ma prefac ca totul se afla dincolo de aceasta masca a nepasarii.
E o usa inchisa, dincolo de fortareata in care m-am inchis. Daca bat prea tare in ea, din ce in ce mai tare, oare va veni cineva sa imi deschida? Teleportarea e singura solutie, care in realitate nu isi gaseste niciun loc. O alternativa patetica, atat de patetica … ce nu merita luata in calcul.
Asa ca, nu imi ramane decat sa imi las trufia sa-mi izbeasca pieptul, nu imi ramane decat sa iau in calcul singurul argument plauzibil, de bun simt si logic, usa tine in captivitate ceva … sau pe cineva.  
Ce caut?
Caut acea scanteie … entuziasmul unei vieti …. acel crampei de flacara pe care il speram si il visam sa devina o valvataie, dar care acum se stinge intr-o sete nepotolita a visurilor care dispar unul cate unul spre a lasa un gol. Dar am nevoie de acea flacara patrunzatoare a dorintei de a inventa visurile de astazi si a curajului cutremurator de a face aceste visuri sa devina realitatea neconditionata de maine. Aveau fara urma de indoiala forta de a aduce primvara pentru sine si pentru ceilalti.
Durerea se intampla si nu e neaparat un blestem, dar resemnarea poate fi formula magica a unei sinucideri lente. E deja sufocant ca toata jungla care te inconjoara se inghesuie sa iti transforme dorintele si visurile de astazi in regretele de maine, macar tu (adica eu) ai putea sa le tii vii, sa le invelesti cu grija in toata tandretea si dragostea pe care o ai cu prisosinta si sa gasesti in ele dorul de a cladi propriul tau labirint de fericire.  Iar cand dorul nu iti va mai fi indeajuns vei fi cunoscut deja fericirea. Pentru ca doar asa te vei rupe din lanturile acestei jungle.

Adevarul simplu e ca mi-e atat de dor de acea flacara si ma lupt sa o contaminez cu o doza din propria mea razvratire astfel incat sa elibereze omul minunat din spatele mastii, si ma lupt cu fiecare zi.

Text scris de: Omul din spatele mastiiImage

 

Anunțuri