Ai aparut ca din vis, de niciunde.
Ai oferit mai mult decat visam.
Am trait visul inainte sa las viata sa mi-l aduca, imbatata de tine si de noi.
Iar acum, am ales sa traiesc. Iar si iar si iar. Nu ma opresc din vis si ma trezesc. Si iar si iar si iar.
Am cerut dragoste, dar nu am gasit potiunea magica, ci una improvizata, sau poate versul tradus gresit din „Tatal nostru”, mi-a incurcat calculele si de aici totul.
Poti primi dragoste incat sa te simti sufocat? Poti!!!
E dragostea care te anuleaza si te controleaza, care nu iti da voie sa fii.
Dragostea care te vrea doar pentru ea si nu te lasa liber.
Din virtutea inertiei si de dragul visului nemaitrait, te lasi, te lasi sa renunti.
Te poti pacali doar o perioada, ca e dragoste. Dar, vine o vreme cand te trezesti, te ridici din pat, te,speli cu apa rece pe fata si te intrebi: Cine sunt eu? Ce imi doresc sa fiu si cine sunt defapt?
Si remarci cu stupoare ca ai devenit proiectia celuilalt si v-ati agatat amandoi de aceasta portita de evadare, care esti tu.
Si ajungi sa fii catalogat un om rau si fara suflet. Stupid, anost nu ai fost vreodata unul.
De ce simti altfel decat celalalt? De ce simti?
Pentru ca asa se dicteaza in tine. Pentru ca daca ai putea sa schimbi ceea ce simti cu siguranta vei alege sa o faci in multe din momentele vietii si totul ar curge excelent.
Pentru ca simti si punct.
Nu alegi cum si cand si ce sa simti.
Simti pur si simplu.
E vorba de gust, e vorba ca tot ceea ce e oferit cu nesat, nu ii mai lasa celuilalt timp sa simta bucuria, sa traiasca momentul.
Si da, ajungi sa nu mai simti.
Si da, din nefericire si dragostea e un „bun, de consum”.
Din pacate, nu vine cu instructiuni de utilizare.
Ca orice in lumea aceasta se cere echilibru, pe cat posibil.

20131208-170049.jpg