Ma regaseam in mijlocul unei campii, desculta si dezgolita de hoinarul tuturor vitejiilor si lasitatilor. Roua diminetii imi udase pielea, in timp ce soarele imi incalzea sufletul ars. Mocnea inca in mine, dorinta. Mi-am pus palma pe piept pentru a-mi simti inima cum bate sacadat si totusi linistit.
Noi oamenii traim ca niste martiri. Fiecare cadere ne face mici, lipsiti de nadejde, ghemuiti intr-un colt privim cu teama in jurul nostru. Reinviem pregatiti, ne pregatim sa fim daramati din nou. Asteptam sa fim dezamagiti din orice directie, ne pregatim pentru esec.
Ne punem singuri crucea-n spinare si o ducem, mandrii de cat am putut indura.
In fata maselor ne povestim cu nesat istorioarele ce nu ne-au doborat. Defapt, caderile au fost multe, dar timpul a trecut peste ele. Privind in urma, uitam cat greu a fost, urmele ce au fost lasate si le stie fiecare, dar nu avem taria sa ni le recunoastem. De ce? Pentru ca suntem invadati de orgolii, ce nu ne lasa sa acceptam in fata altora ca trecutul lasa urme, ca prezentul le umple sau nu.
M-am tolanit in verdele acestei campii, pentru a ma elibera de ipocrizie, pentru a lasa durerea sa curga si fericirea sa-si faca locul.
Pentru a-mi accepta golurile, pentru a respira aerul in ritmul meu, pentru a ma lipi de pamant si pentru a ma incarca din el.
Cineva spunea „cuvintele odata rostite, nu mai sunt ale tale”. Cuvintele sunt adjuvanti, ele ne diferentiaza de animale, dar se intampla adesea sa le utilizam ca niste fiare. Traim intr-o jungla a cuvintelor. Le aruncam in lume, fara discernamant sau cu unul intarziat si atunci cand nu ne mai apartin realizam cat impact au avut si cat de putin au exprimat din noi.
Si-acum cand soarele imi incalzeste trupul dezgolit, sunt capabila sa-mi cobor mintea adanc in suflet, sa ma privesc, la linia ecuadorului din mine, sa-mi vad fiecare fisura cum se umple de dragostea ce vine catre mine.
Ingenunchez in fata astui cer senin, ma-nclin in fata tuturor celor care nu ma vad, expir tot ceea ce nu-mi mai este necesar si chem catre mine lumina soarelui, dragostea acestei libertati de a ma lasa sa fiu mai inteleapta decat am fost ieri.

20130921-164947.jpg