Am rabdare pentru ca sunt un om sensibil.
Am rabdare pentru ca am inteles ce anume iti lipseste, ce anume ai nevoie si ce anume te doare.
Nu sunt indiferenta la oameni, nu zac in nepasare, si asta mi-e crucea ce eu o port. Oricat as vrea sa schimb, refuz sa devin ceea ce nu sunt, chiar daca acumulez multe rani, pe care singura mi le peticesc.
Latru, urlu, cert, dar in fond raman acelasi individ empatic ce se lupta.
Ma enerveaza, ma intriga si ma agita tot ceea ce este iesit din normalul meu atat de logic si de bun simt. Sunt un om rigid, dar consider ca toate sunt de bun simt… de cele mai multe ori doar eu si cativa pe langa mine.
Nu mai am rabdare uneori, si mai ales in cazul de fata, pentru ca am devenit proiectia fericirii tale, uneori o accepti, alteori fugi de ea, alteori o sufoci cu atata hotarare.
Stii, poti sa ai mai mult decat o conversatie cu o ea, asupra careia se rasfrang neajunsurile relatiei pe care tu o ai, sau pe care ai avut-o, neajunsurile unei vieti care nu te satisface, dar te pacalesti ades ca esti bine cat si proiectiile unei relatii care te va implini.
Sunt doar o proiectie, uneori capabila sa ofere, alteori nu.
Vezi tu, resemnarea este o sinucidere lenta, nu o judec, caci in ciuda varstei din anumite puncte de vedere, m-am resemnat si eu, oricat imi place sa cred si sa ma mint ca nu.
Cu incredere, doar tu, sau doar eu, fiecare pentru el, suntem capabili sa reaprindem flacara, de orice natura ar fi ea, pentru a atinge, pentru a obtine, sau chiar pentru a lupta.
Refuz sa cred ca poti sa te mai complaci o vreme lunga in ceea ce nu te implineste, la fel cum refuz si pentru mine.
Ma incapatanez, cu rost sau fara de rost, dar cred cu tarie ca fiecare TREBUIE (chiar daca nimic nu trebuie) sa isi gaseasca linistea si implinirea.
Mi s-a spus ca sunt trista. Ei bine, poate ca sunt, datorita abordarii transante si mult prea serioase, dar nu am uitat sa zambesc, sa rad cu lacrimi si sa sper.
Atarnam pe cate un fir de ata fiecare speranta, facem noduri peste noduri, pana cand vom crea o funie ce nu se va mai rupe.
Iar atunci cand vei cauta, un dram de bucurie, un umar pe care sa stai in liniste, un individ care sa te mustre si-apoi unul care sa-ti redea speranta si increderea, voi fi intotdeauna aici, sa radem impreuna.
Ai grija de tine, asa cum si eu tot incerc sa am de mine.
Te pup cu drag.
A

20130511-111811.jpg