Imi traiesc fericirea acum, caci doar acum o simt.
Si fug sa nu ma vada nimeni, si sa nu mi-o ia. Eu cu gandurile mele, cu visele mele, eu cu nebunia mea.
Dulcea mea nebunie ce naste in mine emotia indragostitilor, fluturi in stomac ce nu-mi dau pace, ce-mi astern litere dupa litere, cuvinte, propozitii, fraze si idei. Ideile mele, crezurile mele, principiile mele, fiinta mea cuprinsa in cuvinte, texte.
Unii ma cauta printre ele, altii ma gasesc.
Traiesc intensitatea gandurile si a ceea ce sunt atunci cand scriu, caci doar acum si-atunci iubesc cu toata fiinta, pe de-a-ntregul.
Cucerita si-mbatata de amor scriu, orice-mi trece prin minte. Iubesc sa fiu curata, caci doar in aceste momente, ma am pe mine si nu ma impart cu nimeni, nici cu familie, nici cu prieteni, nici cu el si nici cu nimeni.
Apoi, nu mai conteaza. Am avut momentul, l-am devorat, m-am daruit lui, urmeaza sa-l arunc printre voi, sa-l impartasesc, sa vi-l fac cadou, sa-l vand pe gratis, fara sa cer nimic ci doar timp, dar el nu exista, dar voi, adica noi il pretuim nespus si ne pierdem in el. Eu o fac doar atunci cand nu scriu in schimb.
Doar cand scriu nu mai am timp, ceasul mi se opreste si uit ca el exista. Nu mai conteaza ca azi e luni, duminica sau joi. Nu mai conteaza nici vremea de afara. Aici e cald, caci acum iubesc ce fac, ceea ce sunt, iubesc ceea ce simt.
Si dupa ce m-am iubit pe mine?
Obosesc.
Ma frang in lume si devin un alt om. Da, un alt om, caci in aceste clipe sunt doar un nebun, iar nebunul nu este om. Nu-mi simt respiratia, nu-mi este foame, nu-mi este sete, nevoile primare mi se anuleaza si aici ma simt in siguranta, intr-o beatitudine de a fi eu cu mine.
Si maine? Care maine? Nu exista maine, acum ma am, il las pe maine vietii, in nebunia frumoasa a acestui haos.
Va iubesc ca cititi acest nebun din mine.

M-am nascut un om normal
Si-am devenit nebun
Nu pot trai banal
Si voi a ramane un nebun

Privesc cand vreau
Iubesc cand vreau
Traiesc ce simt
Si atat cat simt