Am uitat cum e sa ai griji. Poate destul de tarziu am invatat sa traiesc fara ele.
Acum stiu ca totul are o rezolvare chiar si lucrurile care par a nu avea se aseaza la un moment dat.
Ce m-a facut sa ajung aici?
Am invatat sa am rabdare si mai ales incredere: in mine, in alegerile pe care le fac, in oameni.
Dar oamenii te dezamagesc adesea, imi vei spune.
Nu, asteptarile pe care ti le creezi te dezamagesc. Speranta ca ei vor actiona si vor reactiona intr-un anume fel la tine si la cei din jur si defapt ajungi sa te autodezamagesti, pentru ca ti-ai creat asteptari ce nu s-au indeplinit.
E greu sa iei un om ca atare si sa-l accepti si sa-l percepi exact asa cum este el construit, fara a-ti adauga la el, sperantele si asteptarile tale? Dorinte ce nu ti le-ai satisfacut inca?
Este. Similar ca atunci cand un parinte care nu a reusit sa obtina lucruri de la viata, si acum le simte lipsa, i le impune de cele mai multe ori involuntar copilului. El uita ca odrasla, vine cu un alt bagaj nativ, cu alte dorinte, cu alte aspiratii, ce poate nu se identifica cu ceea ce parintele viseaza ca va fi.

Parintele va deveni dezamagit ca puiul lui face alegeri incorecte, cand defapt el are alt vis. Copilul la randul lui va trai cu greutatea ca nu a putut sa-si arate recunostinta parintelui.

De ce sa-i ingreunam pe cei din jur cu ceea ce noi ne simtim grei?

Vad doar doua alternative: ori iti accepti ca anumite lucruri nu au fost sa fie ale tale, ori lupti sa ajungi la ele in continuare, fara sa astepti sa o faca altii pentru tine, transpunandu-te in ei.

Sunt linistita, pentru ca sunt asa cum sunt. Ma simt bine-n corpul meu, mai slab sau mai gras, cu picioare mai groase, cu hainele pe care le port, cu pozitia corpului, cu grimase sau fara: asta sunt, asa am fost creata si asa am vrut.
Dar tu n-ai complexe ? ma vei intreba.
Am avut, dar ce folos cu ele? De ce sa le mai am. Daca ma ingras, o fac pentru ca mananc si nu ma obliga nimeni. Daca nu fac sport, este alegerea mea.
Daca ma port intr-un anume fel este pentru ca asa simt. Ar trebui sa imi fie rusine cu ceea ce simt?
Ei bine, nu-mi este. Sunt ok in pielea mea sa ies intr-un restaurant si in bocanci, cu blugii rupti si atarnati. Asa mi-e bine mie.

Ne plangem de bani. Nu avem, nu si nu si nu. Si ei creeaza complexe.
De ce??
Pentru ca altii ii au deja? Pentru ca altii s-au nascut in familii unde situatia financiara a fost mai buna? Pentru ca au fost mai ambitiosi sau poate viata le-a suras mai mult decat mi-a suras mie?
Toate astea oricum ar fi se-nglobeaza in invidie. Esti dispus sa te incarci cu ea?
Eu nu.

Sunt ceea ce sunt astazi din punct de vedere financiar, pentru ca atat am luptat sa am, pentru ca atat mi-am dorit sa am caci altfel luptam mai mult si pentru ca, atat am avut noroc.

Mi-e jena? Cu atat mai putin. Am tot ce am nevoie, fara vile, fara masini, fara vacante exotice. Atat mi-am dorit, atat mi-a fost dat sa am pana in momentul acesta.
Am muncit pentru tot ceea ce sunt, pentru tot ceea ce gandesc, pentru tot ceea ce port.
Am facut-o asa cum am stiut eu mai bine, asa cum am putut si asa cum am ales.
Si, da, sunt linistita, impacata si far’ de griji.