Ma predau cu slabiciune acestui viciu, ce nu ma lasa si ce nu il las, pentru ca m-am nascut sa fiu femeie.
Si toate astea pentru ca pentru mine barbatia nu se masoara-n muschi si nici in cai putere si cu atat mai putin in grosimea portofelului.
Pentru ca am demnitate si pentru ca ma respect indeajuns incat sa consider un normal, poate doar al meu, ca barbatul e necesar sa fie elegant din cap si pana-n picioare … un domn demn de toata aprecierea … de la tinuta si pana la vorba.
Paradoxal, sexul tare si puternic, lupta sa se numeasca asa batandu-te cu pumnii-n piept ca in cei 300 de spartani. Dar, ma intreb uimita: cu ce drept?
Caci numai eu stiu de cate ori am ramas suprinsa cand mi s-a deschis usa la masina, intr-un local sau fie doar intr-o scara de bloc.
Caci numai eu stiu cat de flatata m-am simtit cand mi s-au luat plasele din maini, de cel putin 5 kg fiecare, doar pentru ca sunt femeie.
Caci numai eu stiu cand un barbat poate merge pe partea trotuarului pe care se afla strada tinandu-te galant la brat, tampit, stupid si idiot chiar si-atunci te simti mai femeie.
Cand sa te mai simti femeie cand muncesti cot la cot cu un barbat dar tie iti revine dreptul de a face curat in casa si mancare si de a mai avea si grija de copii?
Ma-ntreb cand oare te poti simti femeie? Si de ce ei sunt sexul tare si puternic si noi sexul slab si frumos?
Cat de frumoasa ai mai putea sa fii cand faci toate acestea si sa mai apari „ca scoasa din cutie”?
Pentru ca vorba ceea concurenta-i vasta si plina de frumuseti apetisante, pe care un nivel mai scazut al inteligentei dar si al valorilor, au timp sa respecte mai intai ca sunt femei.

Ma predau acestui viciu, caci voi lupta sa raman femeie de cariera, gospodina si sotie, ca scoasa din cutie … o moda veche si-o femeie pe care eu o numesc: completa.

20130211-232352.jpg