As fi facut totul si as fi dat totul. M-am dat pe mine pe de-a-ntregul, cu trup si suflet si tot n-a fost indeajuns.
Mi-am lasat viata si visele mele undeva departe pana m-am anulat.
Si-am ajuns un alt om, o alta femeie, cea pe care ai iubit-o mai putin, cea pe care si eu o iubeam si mai putin.
Au inceput sa nasca in mine frustrari, pentru ca inchisesem undeva omul care eram defapt pentru a fi femeia pe care tu ti-o doreai sau cel putin asa credeam pe-atunci.
Dar niciunuia nu i-a priit cine ajunsesem eu. Un om trist si fara de culoare.

Amandoi pierdusem omul pe care il iubeam.

Ai luat cu tine totul si-ai plecat. Consternat de prea mult sau poate doar de prea putin. Am inceput sa strig in mine, crezand ca mi-a fost dat doar pana aici sa fiu. Mi-am incrucisat mainile sub piept si-am inceput sa refuz ca un copil. Credeam ca este drept si este si corect sa incep sa refuz totul, cand defapt refuzam sa traiesc, sa fiu omul care eram defapt.

Si-asa am inceput sa cred ca singura varianta este aceea de a ma autodistruge, pentru ca tu alesesei un alt drum, iar drumul meu erai tu. Nu conta ca ma dureau multe, nu conta tot ce traisem si era mai putin drept sa traiesc. Tu erai lumea mea, copilaresc, tampit dar asta-I adevarul, iar tu plecasei … in lumea larga … iar eu? Ma stingeam incet. Petreceam cu mine ore-ntregi si zile. Am plans e drept, dar durerea s-a consumat in mine, lacrimile au luat prea putin cu ele. Mancam doar pentru ca erau oameni care ma bateau la cap, dar o faceam mecanic si doar cand insistentele erau prea mari.

Si-a trecut o zi, si inc-o zi si s-au facut luni.

Si-n drumul meu obisnuit spre casa am visat cu ochii largi deschisi si m-am visat pe mine, dar eu … muream … Imi eram draga, atat de draga … Innebunisem? Ei bine, nu, dar alesesem sa traiesc poate prea mult durerea si intelesesem prea putin cine sunt defapt. Ascultam deloc ce se tipa in mine.

Tu nu ai nicio vina. Vinovata sunt doar eu.
A fost un dus rece!!!

Nu am schimbat nimic. Am inceput doar sa traiesc. Imi era atat de drag sa fiu iar eu cu mine.

Stii bine, cata vreme n-am stiut sa ma iubesc.
Stii bine, cata vreme uitasem ca-n mine sade un om minunat, si-acela eram eu.
Da… viata ta curgea frumos…sau poate doar in aparenta…dar cui ii mai pasa? Mie nu.

Vreau doar sa-ti multumesc ca ai plecat. Doar asa puteam sa vad omul din mine. Doar asa puteam sa fiu mai mult. Tu ma anulai, prin modul tau brutal si barbar de a fi, prin simpla ta prezenta.

Vezi tu, ti-ai dorit sa fiu intr-un anume fel, si am ajuns atat cat imi era dat sa fiu ceea ce vroiai, dar nu eram eu, ai realizat sau nu, cine stie?

Tot ceea ce stiu si tot ceea ce am simtit, este ca acum, da, acum: Sunt ceea ce-mi doream sa fiu!!! Sunt omul pe care il iubesc!!!

Poate ai fost cu o secunda mai inteligent si ai anticipat ce am sa devin, ei bine, iti multumesc si pentru asta …