Da-mi Doamne 24 de ore-n plus pentru aceasta zi si lasa-l pe Luni sa vina mai tarziu.
Ohh Doamne, in acest dulce noiembrie, asa cum il numeste bunul meu prieten ce minte cu inversunare si placere ochii lor si-ai mei, lasa-ne te rog liberi de ganduri si de sentimente.
Haide sa construim estetica uratului in cinstea frumosului.
Sa fie amaraciunea sentimentul de-mplinire.
Sa radem cu lacrimi de durere.
Sa vorbim cand nu gandim nimic si sa rostim cuvintele muteste atunci cand o facem.
Sa iubim acolo unde nu suntem doriti, si sa plecam de langa cei care ne adora.
Sa lasam telefoanele sa sune-n disperare pentru cei care ne cauta si sa ii apelam doar pe cei care ne-au uitat.
Sa ne dorim independenti si sa ne agatam de cei jurul nostru ca de niste veste de salvare.
Sa adoram copiii altora.
Sa ii ajutam pe ei sa se iubeasca si noi sa cerem pareri la fiecare pas.
Sa vorbim mult si sa spunem putin.
Sa ne adunam la slujba din aceasta Duminica, sa ne certam cu babele care se-nghesuie sa dea un acatist si sa plecam nervosi si impliniti.

Si … ar mai fi cate ceva Doamne dar pariez ca nu ne vei uita caci te regasim doar atunci cand o mana cereasca ne mai poate ajuta.

Noi credem in tine Doamne dar nu suntem credinciosi practicanti.

Stii, toate cele de mai sus le-avem cu varf si indesat dar vezi tu, e greu sa ne dezechilibram si sa le simtim lipsa in prezenta lor cotidiana.

Habar nu avem ce rostim Tatal nostru asa ca te mai mintim o data si te rugam piosi:
„Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri”.