Incerc sa tot scriu si nu reusesc. Nimic nu se leaga.
Pentru aceasta perioada de blank va las sa cititi un text pe care eu il lecturez periodic si nu ma mai satur, un text ce imi ajunge la suflet de fiecare data.
Este vorba de Jorges Luis Borges, un romancier si poet argentinian ce a scris Aleph, Ficţiuni si Istoria Eternităţii.

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila

intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu

inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e

sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… ca

saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promistiuni, si asa

omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg

deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in

ASTAZI si ACUM, pentru ca terenul lui MAINE este prea nesigur pentru a

face planuri… si viitorul are mai mereu o multime de variante care

se opresc insa la jumatatea drumului.

…..Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura

cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe

sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in

loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca

intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e

valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata. Cu

timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor

bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la

trecut.

…… Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu

defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata

fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti

alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

……Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt

numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai

tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul

inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot

restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e

ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu

adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un

prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la

aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit

cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai

lasat sa plece.

……Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de

fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama

ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau

mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate,

ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile

sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa

cum sperai.

…..Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era

viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul

vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti

vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si

nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri

iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai

nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai

are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Pe cat posibil, atunci cand sufletul va atarna sau va gasiti cu greu un fagas prin care sa iesiti recititi acest text.

Sa aveti o zi calda!