Gandesc ca mai sunt inca multi sau poate prea putini ce cred in culoarea pe care o vorba buna sau un zambet o poate aduce unei simple zi.
Ma uit in jur si privesc anost cate papusi mi se penduleaza stanga-dreapta, inainte si-napoi intr-un joc teatral, foarte fad si lipsit de esenta si personalitate. Aceleasi chipuri tunate, aceiasi oameni … ce se eticheteaza intre ei dupa valori lipsite de valoare.
Suntem o populatie inclinata spre consum de orice fel, de la hrana la tehnologie avansata, de la haine, masini, cluburi pana la dragoste sau sex … totuna.
Traim doar pentru astazi si acum.
V-o spun sincer: mi-e cam sila, dar o dreg cu o apa plata cu lamaie.
Suntem ca-ntr-o jungla: multa vegetatie, animale multe, taratoare si mai multe iar insectele te inteapa frecvent.
Fiecare se lupta cum stie, cum poate, cum a fost invatat si cum jungla l-a educat sa fie sef de trib sau macar asistent.
Cat mai putini care se recunosc cine sunt defapt dincolo de masca si din ce in ce mai putini care au chipul inca neacoperit de ultimele tendinte.
Cu totii cunoastem teoria, vorbim mult, facem putin, stim cum ar trebui sa fim, dar refuzam sa ne vedem dincolo de frustrari.
Stim ce ar trebui sa faca ceilalti cu viata lor, ce ar trebui sa spuna, sa gandeasca si cum sa gandeasca.
Un popor de sfatosi, mereu pregatit pentru a decide viata altuia mai putin a noastra … suntem prea speriati in a ne lua viata in propriile maini si a ne asuma.
Cancan-urile ne incita, iar adolescentii nostrii habar nu au cine este el Eminescu.
Pe facebook nu se gaseste. In ziare de duzina nu sunt scrise hilarele lui poezii, iar la masa in cluburi serios daca se serveste.

Speri in mai bine? Se poate si mai rau.

„Cobori in jos omule de rand tu om de rand
Si lumea lor o lasa
Caci ei sunt cancan si doar se vand
Fara sa-si creeze o viata”